Cu toate că numărătoarea voturilor nu s-a încheiat pentru alegerile prezidențiale din SUA, se pare că Joe Biden a înregistrat până acum 71,6 milioane de voturi, depășind recordul lui Obama din 2008. Donald Trump a obţinut, până acum, 68 de milioane de voturi, potrivit CNN.
Dacă în România președinții primesc casă de protocol de la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) după ce pleacă de la Cotroceni, în Statele Unite, când li se termină mandatul, liderii de la Casa Albă trebuie să-și gasească singuri alternative.
Newsweek România vă prezintă portretele celor doi politicieni care se înfruntă în scrutinul prezidențial din 3 noiembrie: Donald Trump și Joe Biden.
Mai multe conturi de Twitter, între care cele ale lui Joe Biden, Elon Musk, Barack Obama, Jeff Bezos și Mike Bloomberg, au fost atacate prin intermediul conturilor unor angajați ai rețelei, scrie CNN.
4 ianuarie 2017: FBI vrea să închidă ancheta împotriva lui Michael Flynn, pe motiv că nu are nicio dovadă a complotului său cu Rusia. La insistențele lui Peter Strzok ancheta nu este oprită, deși nu exista nicio bază legală pentru a continua.