Angajații care au cotizat la sistemul public doar 10-15 ani vor avea dreptul la pensie când vor împlini vârsta necesară. Cuantumul pensiei se ridică la 40% din salariul minim brut, plus 1% pentru fiecare an de muncă.
În contextul în care Germania se confruntă cu o lipsă acută de locuințe, Klara Geywitz, ministrul german al Locuințelor, Dezvoltării Urbane și Construcțiilor, a venit cu o propunere controversată. Pensionarii cu case mari să renunțe la acestea pentru familiile numeroase.
Ştefan Godei, administratorul „azilului groazei” din Voluntari, unde bătrâni erau cazaţi în condiţii groaznice, a fost scos din arest şi dus la DNA, unde a fost anunţat că a fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu.
Autorităţile au descoperit la Roman, în urma unui control pe care l-au efectuat, marţi, o locaţie care funcţiona ca "Locuinţă protejată pentru persoane vârstnice" fără a deţine licenţă, a declarat prefectul Adrian-Vasile Niţă.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că anchetele DIICOT și DNA vor demonstra că s-au pierdut și vieţi omeneşti în urma relelor tratamente din „azilele groazei”. „Este clar că vorbim de corupţie instituţională”, a punctat el.