"Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Teleorman, Poliţiei oraşului Zimnicea şi Secţiei nr. 12 Poliţie Rurală Zimnicea au descins la un imobil situat în comuna Pietroşani, judeţul Teleorman.
În urma verificărilor, în imobilul respectiv, au fost găsite 17 persoane în vârstă şi cu handicap, care funcţiona sub forma unei pensiuni", anunţă IPJ Teleorman.
Şi în Teleorman. Azil ilegal de bătrâni
Conform sursei citate, imobilul aparţinea unei femei, de 47 de ani, din localitatea Pietroşani şi în el funcţiona sediul unei societăţi comerciale, care avea ca obiect servicii de cazare, înfiinţată în septembrie 2022.
Citeşte şi: Bilanțul controalelor după „azilele groazei”: 2.088 servicii verificate, 21 închise, 27 suspendate
"Au fost sesizate toate structurile cu atribuţii pe linie de verificare şi control, pentru efectuarea de verificări conform competenţei.
Persoanele găsite în centrul ilegal au fost transportate la unităţi medicale, pentru îngrijiri de specialitate, fiind contactate şi rudele acestora", precizează IPJ Teleorman, conform Agerpres.
Citeşte şi: Infirmiera dintr-un azil al groazei desemnase o bătrână internată să schimbe scutecele în locul ei
Poliţiştii au întocmit dosar penal, pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi şi evaziune fiscală.
De asemenea, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.000 de lei.