Guvernul Japoniei îi îndeamnă pe tineri să bea cât mai mult alcool. Generaţia tânără consumă mai puţin alcool decât părinţii lor, o mişcare care a afectat taxele pentru băuturi precum sake (vin de orez).
Românii nu au uitat de obiceiurile de acasă în timpul vacanțelor petrecute în Grecia și și-au umplut până la refuz plasele cu mâncare și băutură. Aceștia le duceau pe plajă, deși e interzis.
Apa de ploaie de pe Terra este improprie consumului din cauza prezenţei substanţelor chimice toxice peste nivelurile recomandate, potrivit unui studiu recent realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Stockholm.
În urma unor reclamații sosite de la consumatori la ANPC, au avut loc 3 acțiuni de verificare la operatorul economic de transport public persoane SNTFC C.F.R. Călători S.A, la, Gara de Nord, Depoul Grivița, Basarab.
După ce a consumat o cantitate serioasă de băuturi alcoolice, un sucevean a prins curaj, s-a certat cu nevasta și apoi, de nervi, a plecat spre Ucriana, la război.