Când alegi prenuleme copilului trebuie să ții cont de numele de familie. Astfel că cele două trebuie rostite cu voce tare de mai multe ori până să fii sigur că are o rezonanță plăcută
S-a aflat care este cel mai frumos nume de băiat din lume. Acesta are o semnificație aparte și o rezonanță puternică. Sunt foarte mulți copii pe planetă care poartă acest nume.
Tații care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat legal au dreptul la concediu paternal, o lege în acest sens fiind promulgată vineri de președintele Klaus Iohannis.
Un român a încercat să răpească un bebeluș în Irlanda. Ce a pățit mai apoi îi va fi „învățătură de minte”.
Un bebeluș a ajuns în comă alcoolică la spital dintr-o greșeală a bunicii. Ce a făcut femeia? Ce au spus medicii când bebelușul a ajuns pe mâna lor.