Preşedintele belarus Alexandr Lukaşenko i-a ordonat sâmbătă ministrului Apărării să "ia măsurile cele mai stricte" pentru a apăra integritatea teritorială a ţării, afectată de protestele de după alegerile prezidenţiale controversate din 9 august, potrivit AFP.
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, dă vina pe Statele Unite ale Americii pentru protestele izbucnite în țară, iar pe Uniunea Europeană că le susține, conform EFE și AFP.
Uniunea Europeană a făcut apel, vineri, la conducerea statului Belarus să renunţe la acuzaţiile penale aduse săptămâna aceasta unei grupări de opoziţie, informează news.ro, citânt Reuters.
Statele membre ale Uniunii Europene nu recunosc rezultatul alegerilor prezidenţiale din Belarus din 9 august, în urma cărora actualul preşedinte Aleksandr Lukaşenko a fost proclamat câştigător, au anunţat miercuri liderii UE, reuniţi într-un summit extraordinar prin video.
Svetlana Tihakosvskaia, candidata opoziției din Belarus, a făcut un apel către Consiliul European să nu recunoască alegerile prezidențiale care l-au dat câștigător pe dictatorul Lukașenko. Ea a catalogat alegerile drept „frauduloase”, scrie presa internațională.