Vicepremierul României, Raluca Turcan, și ministrul Fondurilor Europene, Maricel Boloș, au dat asigurări, în cadrul unei dezbateri care a avut loc la Comănești, că proiectul este realizabil cu fonduri europene
Programul Operaţional de Sănătate ar putea deveni funcţional din primul trimestru al anului viitor şi România va putea accesa 4,5 miliarde de euro. Banii, pentru Institutul Cantacuzino și spitalele regionale.
Ministrul pentru Fonduri Europene, Marcel Boloș. a declarat la Digi24 că stimulentul de risc pe care îl va primi personalul medical implicat în mod direct în tratarea cazurilor de infectare cu coronavirus va fi o sumă fixă și se va impozita.
Ex-ministrul PSD al Dezvoltării, Daniel Suciu, a prezentat marți în timpul audierii în Parlament a ministrului propus la Dezvoltare, Ion Ștefan, un document semnat de acesta, în care sunt respinse propunerile de reorganizare a sistemului de gestionare a fondurilor europene.
Marcel Boloș este ministrul Fondurilor Europene, dar preferă să își țină banii în moneda autohtonă.