La prima ediție a Massif Festival, ce va avea loc în perioada 3 – 5 martie, în Poiana Brașov, și-au anunțat prezența Morten, DJ-ul danez care a creat stilul muzical Future Rave, și David Guetta, unul dintre cei mai apreciați DJ din lume.
Sorin Baloș, chirurgul din Brașov care cerea pacienților 2.000 € spagă pentru o operație și a fost prins în flagrant, a fost condamnat la aproape trei ani de închisoare cu suspendare.
Cinci polițiști au fost reținuți pentru 24 de ore într-un dosar de corupție instrumentat de DGA la IPJ Brașov. Procurorii vor decide dacă îi vor propune pe agenții rutieri pentru arestare preventivă.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că a fost al doilea focar secundar de gripă aviară la Peneş Curcanul, în Codlea, județul Brașov.
Judecătorii brașoveni întârzie să dea sentința definitivă şi executorie, în cazul medicului chirurg Sorin Baloș, prins în flagrant când primea mită de la rudele unui pacient. Banii a fost promiși pentru ca doctorul să facă o operaţie într-un spital de stat.