Premierul britanic, Theresa May și miniștrii Cabinetului urmează să intensifice pregătirile pentru un Brexit fără acord, situație care pare din ce în ce mai probabilă, după ce acordul la care a ajuns May cu Bruxelles-ul a fost contestat puternic de parlamentul britanic.
Președintele Klaus Iohannis i-a transmis, marți, o nouă scrisoare premierului Viorica Dăncilă prin care solicită includerea pe ordinea de zi a proximei ședințe de Guvern a subiectului protejării drepturilor și intereselor cetățenilor români aflați în Marea Britanie.
Theresa May nu este o sfântă în ale politicii. Are păcatele ei. Ca, de altfel, toți oamenii politici. Este însă un politician ce își propune să limiteze cât mai mult proporțiile dezastrului. Cel puțin, până în momentul de față, a reușit.
Doi consilieri ai premierului Theresa May elaborează planuri referitoare la organizarea unui nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, afirmă surse ale ”The Times”, preluate de mediafax.ro.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că va avea o întrevedere scurtă cu premierul britanic, Theresa May, în cadrul Summit-ului Euro de la Bruxelles, la care participă zilele acestea.