Theresa May nu este o sfântă în ale politicii. Are păcatele ei. Ca, de altfel, toți oamenii politici. Este însă un politician ce își propune să limiteze cât mai mult proporțiile dezastrului. Cel puțin, până în momentul de față, a reușit.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că va avea o întrevedere scurtă cu premierul britanic, Theresa May, în cadrul Summit-ului Euro de la Bruxelles, la care participă zilele acestea.
Coaliția primarilor din Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea și Arad, intitulată „Alianța Vestului“, generează agitație în țară, în rândul edililor sau liderilor locali care doresc fie să se alăture acestei inițiative, fie să înființeze asociații după acest model.
Șefii organizațiilor civile, militare, de securitate și intelligence aliate, s-au întâlnit la Bruxelles, la sediul NATO, pentru discuții privind combaterea dezinformării, a atacurilor cibernetice și a mijloacelor tradiționale de spionaj, potrivit unui comunicat emis de SRI.
Consiliul European a aprobat duminică acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, precum şi declaraţia politică ce trasează cum va arăta relația viitoare dintre Bruxelles și Londra.