CFR anunță întârzieri pentru mai multe trenuri. Care rute sunt afectate și cât așteaptă pasagerii?
Trenul accelerat de pe ruta Arad - București Nord a depășit semnalul "Oprire", a ajuns marfarul încărcat cu mașini Ford și l-a lovit violent, ceea ce a provocat deraierea ultimelor trei vagoane, a declarat un oficial, care cercetează cauzele accidentului.
Construcţia lotului 3 (Afumaţi - Pantelimon) va costa 397,99 milioane de lei (fără TVA) şi este finanţată din fonduri europene.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat, vineri, că a recepţionat lucrările executate între Bucureşti Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, acestea fiind finalizate 100%, și că primele trenuri vor începe să circule din data de 12 decembrie 2020.
CFR Călători anunţă că va repune progresiv în circulaţie, începând din 1 iulie, trenurile internaţionale a căror circulaţie a fost suspendată în contextul măsurilor luate de autorităţi din cauza pandemiei cu coronavirus.