Deputatul social-democrat Daniel Suciu a declarat că PSD va decide luni dacă sesizează sau nu Curtea Constituțională în privința bugetului de stat. Documentul a fost adoptat de Parlament, fără a fi acceptat vreun amendament al opoziției.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a anunţat că 92% din bugetul său de 6,6 miliarde de lei din acest an va fi folosit pentru ajutoare acordate sectorului privat, afectat de măsurile impuse de stat pentru controlul pandemiei COVID 19.
Mai mulți parlamentari de la PSD și AUR au fost surprinși votând, în noaptea de luni spre marți, la două mâini la amendamentele depuse la legea bugetului de stat pe 2021.
Pensiile speciale au costat bugetul de stat 9,2 miliarde de lei, în 2020, arată o analiză economica.net. În plus, numărul pensionarilor speciali a crescut, urmare a unui val de pensionări de la ministerul de Interne.
Primarii Sectoarelor 3 şi 4, Robert Negoiţă şi Daniel Băluţă, cer premierului Florin Cîţu să remedieze modificările din proiectul bugetului de stat care reduce din banii celor două unităţi administrative.