Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 5,78 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, respectiv peste 3%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu aproape 50%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.
Una dintre variabilele care măsoară cât de ieftin este litoralul a devenit prețul șezlongului. Paradoxal, la Mamaia dacă bei și mănânci pe plajă ai lco gratis asigurat la mare.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 2,878 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,49%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 68,5%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.
Preţul petrolului a scăzut marţi, 5 iulie, cu aproximativ 9%, cel mai sever declin zilnic din martie, pe fondul sporirii temerilor privind riscul unei recesiuni globale şi al restricţiilor din China, care ar putea reduce semnificativ cererea.
Companiile energetice din Ucraina se pregătesc să înceapă primele exporturi de energie electrică către UE la sfârșitul lunii iunie, cu câteva luni mai devreme decât se preconizase inițial. În România, ele vând cu un preț de patru ori mai mic decât pe bursa OPCOM.