Pentru că autoritățile au considerat că avionul găsit pe câmp nu mai era sigur pentru decolare, au decis incinerarea aparatului de zbor în locul unde a fost găsit.
Trenul Mangalia - Arad a acumulat peste nouă ore întârziere după ce a staționat în zona Fundulea, din cauza lipsei de tensiune în linia de contact. Trenul, plin cu copii ce veneau din tabără, a plecat la ora 19.10 din Mangalia și abia după 8.30 a ajuns în Gara de Nord.
Un drum din județul Arad, proaspăt refăcut, duce către nicăieri. După câteva sute de metri, acesta ajunge în câmp, șoferii fiind obligați să se oprească și să întoarcă. Șoseaua ar trebui să facă legătura între comune din județe diferite și a fost asfaltată doar pe jumătate.
În comuna Poiana Mare din județul Dolj, mai mulți săteni au dat foc unor deșeuri pe câmp chiar în timp ce în zonă se afla ministrul Mediului, Tánczos Barna. Prefectul județului, care îl însoțea pe ministru, a chemat Poliția.
Autoritățile din California au descoperit plantații de canabis în valoare de peste un miliard de dolari, în zona Arvin, la aproximativ 160 de kilometri nord de Los Angeles. În urma operațiunii, oamenii legii au distrus peste 10 milioane de plante.