ONU a făcut apel la lideri să „conştientizeze” gravitatea valurilor de caniculă precum cel care traversează în prezent Europa şi care se preconizează că vor deveni mai frecvente din cauza schimbărilor climatice cel puţin până în anii 2060.
Populaţia ar trebui să folosească raţional resursele de apă, astfel încât acestea să fie suficiente pentru toţi beneficiarii, în contextul în care 214 de localităţi au serviciul de alimentare cu apă restricţionat, din cauza secetei şi a consumului foarte mare.
Aproximativ jumătate din teritoriul Uniunii Europene se confruntă în prezent cu riscul de secetă în urma absenţei prelungite a precipitaţiilor, a anunţat Comisia Europeană, în timp ce continentul trece printr-un episod neobişnuit de caniculă.
Agenţia spaniolă de meteorologie AEMET a emis miercuri avertizări pentru 16 dintre cele 17 regiuni din cauza valului de caniculă care a cuprins ţara
Canicula din România este puternic resimțită de pacienții din spitalele românești. Un copil de trei ani s-a culcat pe podeaua salonului spitalului Grigore Alexandrescu. Managerul spitalului are o explicație pentru acest lucru.