Curtea Constituțională a României a decis că măsurile de austeritate asumate de Guvern în Parlament, la finalul lunii septembrie, sunt constituționale. Acestea urmează să devină lege când vor fi promulgate de președintele Klaus Iohannis.
Reguli mai stricte care vizează evenimentele şi spaţiile unde se reunesc peste 50 de persoane intră de miercuri în vigoare în Franţa în contextul unui al patrulea val de infectări cu noul coronavirus, informează DPA.
Sălile de spectacol, cinematografele, restaurantele şi cafenelele din Bucureşti se redeschid de luni, 2 mai, la 30% din capacitate, după un program de la 5:00 la 21:00, în baza deciziei Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.
Pentru a doua zi la rând, rata de infectare în București este sub 3 la mia de locuitori. Sâmbătă, indicele de infectare a coborât la 2,86 la mia de locuitori. Astfel, de luni ar putea fi redeschise cinematografele, teatrele, restaurantele și cafenele, la 30 % din capacitate.
Cinematografele din SUA şi Canada au înregistrat în 2020 cele mai slabe încasări din ultimele patru decenii reuşind să atragă anul acesta doar 2,3 miliarde de dolari, cea mai slabă cifră după 1980, fără a mai pune la socoteală inflaţia, relatează EFE.