Președintele CCIR, Mihai Daraban, a avut o întrevedere oficială cu E.S. Alison Duncan, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Australiei în România, în vederea stabilirii unei relații de colaborare pe plan economic între cele două instituții.
Rusia plănuieşte atacuri asupra navelor comerciale care transportă cereale din Ucraina pe Marea Neagră pentru a da apoi vina pe Kiev, a afirmat miercuri un responsabil al Casei Albe.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că în discuţiile cu prim-ministrul bavarez, Markus Soder, s-a evidenţiat că în primele 11 luni ale anului trecut, între România şi landul german au existat schimburi comerciale de aproximativ 7 miliarde de euro.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a participat, în data de 21 februarie, la recepția organizată împreună cu American – Romanian Business Council (AMRO).
Bulgaria introduce certificatul verde COVID-19 ca cerință obligatorie pentru accesul la restaurante, teatre, cinematografe, săli de concerte, săli de sport, cluburi și centre comerciale, deoarece țara se confruntă cu o creștere a infecțiilor cu coronavirus, scrie Euronews.