Volodimir Zelenski a sugerat marţi Consiliului de Securitate al ONU să trimită o comisie de anchetă pentru a stabili că centrul comercial din Kremenciuk a fost distrus de o rachetă rusească, obţinând din partea celor 15 membri, inclusiv Rusia, păstrarea unui moment de reculegere.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, precizează că România a transmis Rusiei copii ale protocoalelor de predare- primire a tezaurului Băncii Naționale a României (monede, lingouri, arhiva, depozite), iar partea rusă nu a contestat autenticitatea documentelor.
Preşedintele comisiei parlamentare de control SRI, senatorul Cristian Chirteş a afirmat, miercuri, că doreşte să sublinieze importanţa elaborării legislaţiei în domeniul securităţii cibernetice, „legislaţie care astăzi România din păcate nu o are şi cred că trebuie urgentată.”
Legea offshore a primit, marţi, raport favorabil în comisiile reunite de industrii şi buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi urmează să intre la vot final, în plen.
Comisia de apărare din parlamentul finlandez a transmis marți, 10 mai, că aderarea la NATO este cea mai bună opţiune pentru garantarea securității naționale a țării, relatează Reuters.