Comisia Europeană ar trebui să ia măsuri împotriva României, Ungariei și Poloniei pentru încălcarea valorilor UE, mai transmite Parlamentul European.
Într-o rezoluție referitoare la drepturile persoanelor LGBTIQ în UE (adoptată cu 387 voturi pentru, 161 împotrivă și 123 abțineri), Parlamentul European subliniază că acești cetățeni ar trebui să își poată exercita pe deplin drepturile, inclusiv dreptul la liberă circulație, oriunde în Uniune, se arată într-un comunicat transmis de către Parlamentul European.
CITEȘTE ȘI: VIDEO Talibanii au găsit 6,5 mil. $ şi lingouri de aur în casa fostului prim-vicepreşedinte afgan
Potrivit rezoluției, căsătoriile sau parteneriatele înregistrate constituite într-un stat membru ar trebui să fie recunoscute în toate statele membre în mod uniform, iar soții și partenerii de același sex ar trebui tratați în același mod ca și cei de sex opus.
Comisia ar trebui să ia măsuri împotriva României, în cazul în care guvernul nu actualizează legislația națională pentru a reflecta hotărârea Curții Europene de Justiție „Coman & Hamilton”, care a constatat că dispozițiile referitoare la „soț/soție” din Directiva privind libera circulație se aplică și cuplurilor de același sex, solicită eurodeputații.
De asemenea, rezoluția îndeamnă toate țările UE să accepte ca părinți legali adulții menționați în certificatul de naștere al unui copil, potrivit RFI.
Citiți și: Sinecuri de sute de mii de lei pentru un secretar de stat din ministerul lui Ghinea
În general, deputații doresc ca familiile LGBTIQ să aibă același drept la reîntregirea familiei ca și cuplurile de sex opus și familiile acestora. Pentru a se asigura că copiii nu devin apatrizi atunci când familiile lor se mută într-un alt stat membru, eurodeputații susțin că familiile ar trebui să beneficieze de același tratament în întreaga UE.
În cele din urmă, eurodeputații iau act de discriminarea cu care se confruntă comunitățile LGBTIQ din Polonia și Ungaria. Parlamentul solicită luarea unor măsuri suplimentare la nivelul UE (proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, măsuri judiciare și instrumente bugetare) împotriva acestor țări, mai arată comunicatul transmis.