Scrisoare confidențială Viktor Orban - Vladimir Putin. Ce au avut de împărțit cei doi lideri. Premierul ungar Viktor Orban a scris o scrisoare confidențială pe care a trimis-o președintelui Consiliului European Charles Michel și liderilor UE după vizita sa la Moscova.
Publicația Bloomberg scrie că Iohannis își dorește să fie președintele Consiliului European. Ar trebui să demisioneze, în acest caz la mijlocul acestui an.
Șefii de stat și de guverne din țările- membre UE se reunesc astăzi la Bruxelles în cadrul reuniunii Consiliului European.
Cancelarul austriac, Karl Nehammer, va merge la summitul Consiliului European din această săptămână cu cinci condiţii referitoare la azil. El vrea să crească presiunea asupra Comisiei Europene pentru a lua măsuri „mai ferme” împotriva migraţiei ilegale.
Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a declarat vineri că i-a telefonat preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru a-i cere „eliberarea imediată” a disidentului Aleksei Navalnîi, potrivit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.