Trei persoane sunt transportate la spital, după ce au fost rănite, luni, într-un incendiu izbucnit la locuinţele sociale din cartierul Henri Coandă din municipiul Constanţa. Alte cinci victime primesc îngrijiri la faţa locului.
Toți cei care vor merge pe litoral în perioada 30 aprilie - 3 mai au două fluxuri de vaccinare dedicate, puse la dispoziție în centrul din Pavilionul Expozițional Constanța, fără o programare prealabilă.
Doctorița de 38 de ani din Constanța, găsită moartă în unitatea medicală în care lucra, ar fi fost în depresie, iar anchetatorii nu exclud ipoteza sinuciderii, spun surse citate de G4Media.ro.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Anamaria Stoica, a declarat că duminică echipele de intervenţie au fost solicitate să se deplaseze la un spital privat după ce o femeie fusese găsită căzută într-o cameră.
Forțele pentru operațiuni speciale ale Escadrilei 352 și cele ale Brigăzii 41 Artilerie Terestră au efectuat cu succes o nouă inserare rapidă pe cale aeriană (HIRAIN) a sistemului de rachete cu mobilitate ridicată (HIMARS), în apropiere de Constanța, anunță Ambasada SUA.