Demisii în lanț în urma controalelor la azile. Directorul DSP Ilfov și-a dat demisia, iar preşedintele Autorităţii Naţionale perntru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Mihai Tomescu şi vicepreşedintele instituţiei Adela Crăciun au fost demişi din funcţii.
Inspectorii sanitar-veterinari au dat, în ultima săptămână, amenzi în valoare de peste 1,1 milioane de lei, în cadrul Comandamentului Estival 2023, care este desfăşurat în zone de agrement şi localităţi de interes turistic.
Amelia, o copilă de numai 2 ani suferă de o maladie cumplită. Inițial medicii i-au greșit diagnosticul, însă după câteva zile părinții au primit vestea care i-au distrus. Numai într-o singură lună, părinții au cheltuit toți banii epuizându-și complet resursele financiare.
ANAF revine cu controalele indemnizaţiilor, pentru detaşarea şoferilor în străinătate, dar o face indirect. Anume, Inspecția Muncii va verifica felul cum sunt plătiți șoferii detașați transnațional, contractele de muncă și actele adiționale ale acestora.
Comisarii pentru protecţia consumatorilor au verificat 40 de operatori economici din Centrul Vechi al Capitalei, iar în urma neregulilor găsite au aplicat amenzi contravenţionale de 177.000 de lei şi au dispus oprirea temporară a activităţii în cazul a 14 dintre ei.