Primele 15 tramvaie Imperio vor circula pe linia 41, începând de sâmbătă, 10 decembrie, fiecare tramvai având câte un controlor dedicat, responsabil pe partea de informare şi de monitorizare a activităţilor pe parcursul întregii zile.
Polițiștii din Viena le-au cerut unor români aflați în vacanță să dea jos toate bagajele, să le arate chtianțele pentru produsele cu etichetă, trusa medicală, triunghiurile reflectorizante. Chiar dacă nu au găsit nimic în neregulă, polițiștii au dus mașina românilor la cântărit.
Mizerie de nedescris, excremente de animale și produse expirate chiar și din 2019. În urma unui control la cherhanaua Moessia din Vadu, restaurantul a fost închis temporar de Protecția Consumatorilor (ANPC).
Aproximativ 152.600 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 45.700 de mijloace de transport au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire), în ziua de 2 decembrie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări.
Un număr de 9.165 cetăţeni ucraineni au intrat în România sâmbătă, în creştere cu 10,7% faţă de ziua precedentă, din totalul de 80.895 de persoane care au intrat în ţară, informează duminică Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.