Corupția din Poliția Română este atât de răspândită încât, în 2020, DNA i-a dedicat un studiu de peste 90 de pagini. Raportul DNA se referă doar la cazurile finalizate cu condamnare între 2014 și 2018, dar sunt zeci de dosare răsunătoare în curs de anchetare sau închise ciudat.
Comisarul șef Sorin Munteanu a luat șpăși de zeci de mii de euro de la liderul unui clan din Lugoj care se ocupa cu traficul de mașini. Din schemă făcea parte și șeful poliției economice din județul Timiș. Infractorii, polițiști și interlopi au avut și sprijinul unui avocat.
Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a devenit cel mai recent politician din rândul conservatorilor cancelarului Angela Merkel ajuns în centrul atenţiei în scandalul legat de contractele cu măşti de protecţie împotriva COVID-19.
Conservatorii cancelarului german Angela Merkel, slăbiţi de un scandal de corupţie legat de achiziţii de măşti sanitare, au înregistrat duminică o înfrângere clară în alegerile regionale desfăşurate în două landuri din vestul ţării, cu şase luni înaintea alegerilor legislative.
Numărul persoanelor care s-au perindat la vârful statului român și care au fost condamnate pentru corupție este dezarmant de mare. Newsweek România vă prezintă o listă a demnitarilor și primarilor unor localități importante care au fost condamnați defintiv pentru corupție.