Fostul europarlamentar Marian Zlotea, condamnat la 8 ani închisoare, s-a predat în Italia

DE Elena Andrei | 23.02.2021 - 22:33
sursă exclusivnews.ro
sursă exclusivnews.ro

Marian Zlotea, fost europarlamentar PDL și fost presedinte al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, fugit din țară după ce a fost condamnat definitiv la 8 ani şi jumătate de închisoare pentru corupție, s-a predat autorităților din Italia.

SHARE

„La SIC se afla în lucru mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Bucuresti, impotriva numitului Zlotea Marian, fost europarlamentar și fost sef al ANSVSA, condamnat la 8 ani și 6 luni închisoare pentru savârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată și instigare la luare de mită în formă continuată. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că cel în cauză a părăsit teritoriul țării in ianuarie 2021, anterior emiterii mandatului, fiind dispusă urmărirea internațională. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti, au continuat activitățile investigativ operative stabilind faptul se afla în IT, Bologna. In urma colaborării dintre cele doua state IT/RO a fost identificată adresa unde se ascundea persoana urmărită, reușindu-se depistarea sa în data de 23.02.2021”, au transmis autoritățile marți.

Marian Zlotea a fost condamnat definitiv miercuri de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani şi 6 luni închisoare pentru luare de mită, instigare la luare de mită şi trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit de la subalterni, firme şi supermarketuri bani şi produse alimentare pentru „pomeni electorale".

Instanţa a dispus confiscarea de la Zlotea a sumei de 263.000 de lei.

În prima instanță - Tribunalul Bucureşti - Marian Zlotea fusese condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

În acelaşi dosar au fost condamnaţi definitiv miercuri și trei directori din ANSVSA: Doina Constanţa Lupu - 6 ani şi 6 luni de închisoare, Mădălina Ioana Podosu - 6 ani, Marius Hofman - 4 ani.

La câteva ore de la pronunțarea deciziei instanței, Zlotea a anunțat pe Facebook că a plecat din România și că a cerut statut de refugiat politic în altă țară.

Conform DNA, în perioada octombrie 2009 - mai 2010, Marian Zlotea, în calitate de şef ANSVSA, împreună cu Doina Lupu, Marius Hofman şi Ioana Podosu, a constituit un grup infracţional organizat la care a aderat ulterior şi Andreea Hofman (fostă Iancu), care a acţionat în mod coordonat în scopul de a obţine, direct şi indirect (prin intermediul subalternilor) foloase necuvenite, prin folosirea abuzivă a funcţiilor deţinute, de la agenţii economici pe care îi supravegheau şi-i controlau pe linie sanitar-veterinară şi siguranţa alimentelor.

Potrivit procurorilor DNA, Marian Zlotea a condiţionat menţinerea în funcţii şi păstrarea locului de muncă la DSVSA Bucureşti a inspectorilor Serviciului Inspecţie şi Control şi Serviciului Igienă Veterinară de plata unei sume lunare - 3.000 lei de către fiecare inspector, reprezentând o cotizaţie lunară pentru formaţiunea politică din care făcea parte (PDL), plată care s-a efectuat în perioada ianuarie - mai 2010.

DNA mai arăta că, în perioada noiembrie - decembrie 2011, Zlotea a pretins și a primit 143.000 de lei prin intermediul şi cu ajutorul coinculpaţilor Marius Hofman şi Dionisie Căileanu, de la administratorul unor supermarketuri, mita fiind disimulată prin încheierea a două contracte fictive de prestări servicii.

De asemenea, în perioada 2008 - iunie 2010, inspectorii de la DSVSA Bucureşti, în repetate rânduri, cu ocazia controalelor sanitar-veterinare efectuate sau în afara acestora, au pretins şi au primit bani şi bunuri necuvenite de la principalele supermarketuri din ţară sau alţi agenţi economici, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la atribuţiile de serviciu.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te