Cristian Radu, primarul din oraşul Mangalia, a fost trimis în judecată de DNA, pentru fapte de corupţie, împreună cu secretarul Primăriei şi lefa de la Juridic. Dosarul vizează achiziția unor contracte de servicii juridice, încheiate cu o casă de avocatură.
Un șef de spital este acuzat de DNA de o fraudă de 4,5 milioane de euro. El are un venit de 25.000 de lei pe lună. Marian Burcea este și pensionar special MAI. Are o pensie specială de 9.000 de lei. De curând, a primit o veste bună: procesul lui se reia de la zero.
Un asistent medical a luat șpagă 30.000 de euro în timpul pandemiei de COVID-19. Procurorii DNA au decis să-l rețină pentru cercetări. Spunea că are ”trecere” la unii manageri de spitale.
Fostul ministru de Finanţe din vremea PSD, când lider era Liviu Dragnea, Darius Vâlcov, fugit din ţară, după ce fusese condamnat pentru fapte de corupţie, s-a predat în Italia, în oraşul Portici, din zona metropolitană a Oraşului Napoli, din Regiunea Campania.
Vila de 600 de metri pătrați, cât un palat, cu cinema, piscină și curte de peste un hectar a fostului șef al CJ Bihor Alexandru Kiss, judecat aproape un deceniu pentru fapte de corupție, va fi transformată într-o grădiniță în stil american pentru copiii VIP-urilor din Oradea.