Eurodeputatul belgian Marc Tarabella, lăsat în urmă cu opt zile fără imunitate parlamentară, a fost reţinut vineri dimineaţă în ancheta justiţiei belgiene privind suspiciunile de corupţie din Parlamentul European în care sunt implicate Qatarul şi Marocul.
Un agent-şef principal de poliţie a fost prins în flagrant primind mită 750 de euro și după doi ani și ceva de proces a fost condamnat definitiv la 4 ani, 10 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare.
România va produce sisteme militare terestre, pulberi şi explozibili în urma semmnării unui memorandum între Compania Naţională Romarm S.A. şi Hanhwa Aerospace.
Parlamentul European a votat pentru ridicarea imunităţii eurodeputaţilor socialişti Marc Tarabella (Belgia) şi Andrea Cozzolino (Italia), vizaţi de justiţia belgiană în scandalul de corupţie Qatargate, în care sunt implicaţi actuali sau foşti membri ai Parlamentului European.
Cinci polițiști au fost reținuți pentru 24 de ore într-un dosar de corupție instrumentat de DGA la IPJ Brașov. Procurorii vor decide dacă îi vor propune pe agenții rutieri pentru arestare preventivă.