Cu toate că mai sunt aproape patru luni până la turneul de Grand Slam de la Paris, sportiva noastră este cotată ca având cele mai mari șanse la câștigarea competiției.
Ministerul de Finanțe ar pregăti o nouă taxă „de solidaritate” pe cifra de afaceri a companiilor, după ce în 2017, tot ca o măsură „de solidaritate”, creștea contribuțiile sociale pentru persoanele care obțin peste zece salarii minime pe economie.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că o posibilă candidatură a liderului social-democraților, Liviu Dragnea, la alegerile prezidențiale este o „poveste complet nerealistă”, din moment ce acesta are 13-14% cotă de încredere și intenție de vot în partid, potrivit Agerpres.
Economistul-șef al Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală, Hans Timmer, a declarat că guvernul românesc ar trebui să regândească întregul sistem de protecţie socială din România, iar autorităţile ar putea lua în calcul inclusiv renunţarea la cota unică.