Un proiect de lege depus joi la Senat obligă firmele, cu o cifră de afaceri de peste 5 milioane de lei şi cu cel puţin 5 angajaţi, să angajeze pensionari în calitate de consilieri. Argumentul iniţiatorilor este că, astfel, pensionarii ar putea obţine venituri suplimentare.
Pensia specială a senatorului Teodor Meleșcanu, în prezent membru în partidul fondat de Dan Voiculescu, a ajuns la 116.168 lei/ an, adică puțin sub 10.000 de lei pe lună, în anul fiscal 2019. În total, el a primit de la stat, anul trecut, circa 400.000 de lei.
Fostul șef al SIE Cătălin Harnagea, numit în funcție de Emil Constantinescu, s-a înscris în PPUSL, formațiunea fondată de Dan Voiculescu, patronul Antenei 3 și fost turnător al Securității. Anterior, un alt șef al SIE, Teodor Meleșcanu a intrat în PPUSL.
Dan Voiculescu îl forţează pe Marcel Ciolacu să accepte o alianţă PSD-PPUSL pentru alegerile locale şi parlamentare, susţin surse politice pentru Adevărul.
Senatorul Teodor Meleșcanu migrează din nou, de data aceasta, la Partidul Puterii Umaniste, fondat de Dan Voiculescu. Schimbarea este motivată de Meleșcanu ca „promovarea valorii umane ca esență a oricărui model social legitim”., conform unui comunicat de presă.