Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat că, luni, toţi copiii vor începe şcoala în format fizic, menţionând că mai sunt 19 unităţi de învăţământ care funcţionează în trei schimburi. Deca a adăugat că a scăzut la 70 numărul unităţilor de învăţământ cu grup sanitar neconform.
Veste excelentă de la Ligia Deca: ”Buget record pentru educație și formare profesională în România!”. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat marţi că ţara noastră va putea beneficia de încă 2,2 miliarde de euro pentru educaţie şi formare profesională, din fonduri europene.
Cum vor fi exmatriculați elevii – o procedură în acest sens a făcut obiecul unei decizii adoptate vineri, la dezbaterea proiectului legii învăţământului preuniversitar.
Examenul de Evaluare Națională ar putea suferi anumite modificări prin introducerea unor noi examene, numărul probelor urmând a urca la patru. Anunțul a fost făcut de Ligia Deca, ministrul gândindu-se la introducerea noilor probe la liceele competitive.
Ministrul Educației, Ligia Deca a anunțat că rectorii vor putea rămâne în funcție doar două mandate și că va elimina portița prin care rectorii rămâneau stăpâni pe viață peste instituția de învățământ superior.