În ce mod s-au implicat cadrele Departamentului Securității Statului (DSS) în evenimentele din decembrie 1989? O întrebare la care răspund documentele declasificate la propunerea directorului SRI, Eduard Hellvig.
Ștefan Hrușcă s-a născut pe 8 decembrie în anul 1957, la Ieud, Maramureș. El spune că depărtarea de satul natal îi trezește amintiri plăcute, dar amare în fiecare an.
Un val de aer tropical va traversa România, iar temperaturile vor crește alarmant pentru intervalul sezonier în care ne aflăm. Astfel, în weekendul 10 – 11 decembrie, temperaturile vor înregistra valori de până la 17 grade Celsius.
Aproximativ 152.600 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 45.700 de mijloace de transport au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire), în ziua de 2 decembrie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări.
Să arătăm că 1 Decembrie este, cu adevărat, ziua unităţii noastre, o zi a tuturor celor a căror inimă tresaltă în faţa tricolorului, transmite prim-ministrul Nicolae Ciucă, într-un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României.