Duminica Floriilor este sărbătorită, în fiecare an, fix cu o săptămâna înainte de cea a Învierii Domnului. Ea simbolizează intrarea lui Hristos în cetatea Ierusalimului unde a fost întâmpinat de numeroși evrei cu ramuri verzi de finic în mână.
Armata germană a evaluat randamentul armamentului donat Ucrainei și rezultate pozitive au primit sisteme oarecum mai vechi, precum vehiculele de luptă ale infanteriei Marder și sistemele antiaeriene Gepard, care vânează cu succes dronele lui Putin.
Declarația de independență din 1964 a lui Dej a însemnat un moment important în detașarea României de apăsarea sufocantă a politicii URSS, liderul țărilor din așa-numitul „lagăr socialist”. Pe 15 aprilie se împlinesc 61 de ani de la Plenara CC al PMR care a adoptat documentul.
Felul în care arăta Iisus Hristos este, practic, necunoscut din elementele existente în Evanghelii, fiind consemnate foarte puține detalii despre înfățișarea acestuia. Totuși, misterul în această privință pasionează mulți oameni, acum apelându-se și la inteligența artificială.
Tupeul lui Vitor Ponta nu are margini. Ponta vrea să taie pensiile speciale ale parlamentarilor, introduse tot de el în 2014. Pensiile parlamentarilor ajung la 10.000 lei pe lună.