Unul din cei mai bogați deputați ai PSD, Alfred SImonis, nu are cum să-și justifice cele cinci apartamente și case, mașinile de lux și nici sumele din conturi. Așa că a apelat la un truc: a vândut o parte din acestea. Dar nu se știe cui. Poate fi bănuit că lui însuși?
Prima clădire a primului Spital Național pentru Copii cu Cancer, Boli Grave și Traumă, construit exclusiv din donațiile românilor, este aproape gata. S-a trecut deja la compartimentarea interioară și la finisaje.
Miliardara americană MacKenzie Scott, fosta soţie a lui Jeff Bezos, fondator şi CEO al Amazon şi cel mai bogat om de pe planetă, a dezvăluit marţi că a donat peste 4 miliarde de dolari unui număr de 384 de organizaţii caritabile în ultimele patru luni, transmite AFP.
În contextul pandemiei, copiii au nevoie de sprijin pentru a învăța în condiții optime și la școala online iar o compania de origine austriacă HS Timber Grouă a donat peste 1.000 de tablete copiilor care aveau nevoie prin inițiativa „Împreună!”.
36.000 de români s-au vindecat de COVID-19, potrivit datelor oficiale, de la începutul pandemiei. Numărul celor care donează plasmă este însă mult mai mic.