Ministerul Educației a anunțat că rezulatetele finale ale Examenului de Bacalaureat susținut în august au fost afișate. După contestații sute de elevi au obținut note de promovare.
Securitatea era pe vremea regimului comunist structura din statul român de care oamenii se temeau cel mai mult. Informatorii erau racolați de peste tot, astfel că românii ajunseseră să le fie teamă să vorbească și cu vecinii, rudele sau prietenii. Iată cine erau ”turnătorii”
Ministerul Educației a transmis că a fost avizat calendarul examenelor naționale de anul viitor. Astfel, elevii pot ști de acum când vor susține examenele de Bacalaureat sau Evaluarea Națională.
Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat a început în 8 august, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, de comunicare orală în limba maternă, a celor digitale şi a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Noi reguli mai stricte pentru elevi, exmatriculari, taxarea absențelor, confiscarea telefoanelor. Noul an școlar vine cu o serie de reguli noi pentru elevi. Vorbim practic de implementarea unor reguli mai stricte de disciplină pe care toți elevii trebuie să le respecte.