Președintele Azerbaidjanului a mai declarat că ţara sa a exportat anul trecut 8,2 miliarde metri cubi de gaz către UE, iar anul acesta - 11,3 miliarde metri cubi de gaz.
Ursula von der Leyen, a avertizat luni că UE trebuie să evite înlocuirea dependenţei faţă de gazul şi petrolul rusesc cu dependenţa faţă de sursele de materii prime necesare bateriilor destinate dezvoltării energiilor regenerabile şi care în prezent provin în principal din China.
În Timișoara s-au montat 16 stații de încărcare pentru mașini electrice sau hibrid, în cadrul unui proiect cu bani de la Administrația Fondului de Mediu, început de fostul primar Nicolae Robu.
Comisia Europeană a respins acuzaţiile că ar fi aşteptat, în mod intenţionat, până în ajunul Anului Nou pentru a da publicităţii o propunere controversată privind clasificarea anumitor proiecte din domeniul gazelor naturale şi energiei nucleare drept investiţii sustenabile.
Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis cancelarului german Olaf Scholz că ţările lor ar trebui să găsească noi zone de cooperare, cum ar fi economiile energetică, verde şi digitală, a transmis televiziunea chineză de stat, CCTV, informează Reuters.