Cum sunt păcăliți șoferii în parcările magazinelor? Escrocii vin cu o roată în mână și le cer bani, spunând o poveste emoționantă. Victimele sunt în principal cei care sunt în tranzit. Dacă le spui că nu ai bani îți cer să le faci transfer pe numărul de telefon. Mulți dau bani.
Noua metodă de înșelăciune care se extinde în România. Te abordează în magazin. Nu-i poți refuza. Iată ce la ce trebuie să fim atenți, mai ales în perioada sărbătorilor.
Cine a fost escrocul a cărui viață a inspirat filmul „Prinde-mă, dacă poți”, cu Leonardo DiCaprio? Poate că ați văzut faimosul film care a fost relatare destul de fidelă a activității de infractor a unuia dintre cei mai mari șarlatani din istoria SUA, dar și a lumii.
Cine a fost escrocul care a vândut Taj Mahal de trei ori? În lumea infractorilor, numele acestui indian e rostit cu respect și admirație. Și asta, pentru că a reușit să înșele vigilența oamenilor, dar și a poliției, reușins escrocherii care au uluit lumea întreagă.
Numerele de telefon de la care apelează escrocii. De ce să nu răspunzi la acestea? Autoritățile spun că trebuie să fim cu băgare de seamă atunci când răspiundem unui număr dintr- țară necunoscută, dacă nu-l avem în agendă.