Federaţia Bancară Franceză (FBF) vrea o nouă lege a Uniunii Europene care să forţeze băncile din afara blocului comunitar să transfere o serie de operaţiuni de clearing în euro din City of London în Frankfurt, au declarat pentru Reuters surse sub protecția anonimatului.
Dacă există seriozitate în demersul de a ameliora educația, este obligatoriu ca cel puțin 5 miliarde de euro din PNRR (17%) trebuie utilizați pentru copiii din România, scrie fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu.
Arhiepiscopia Tomisului a oferit anul trecut unui număr de peste 18.000 de persoane servicii sociale în valoare totală de aproximativ un milion de euro, au informat marţi reprezentanţii instituţiei de cult.
România vrea să dea circa 300 de milioane de euro pe mai multe sisteme de drone tactice pentru Armată, iar competiția pentru acest contract începe să prindă contur, scrie HotNews.
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat Acordul de finanţare cu Comisia Europeană privind „Contractul de Rezilienţă COVID-19 pentru Republica Moldova".