Performanță pentru un luptător român. A câștigat medalia de aur la Under-23 la lupte greco-romane.
O întrebare este pe buzele tuturor. Unora le dă frisoane, altora le dă speranțe, pe unii îi lasă rece, altora le încălzește imaginația, unii o folosesc ca sperietoare, alții s-au pierdut în acest joc de lumini și umbre extrem de înșelător.
Procurorii europeni au trimis Tribunalului București un dosar în care sunt inculpate 23 de persoane care au obținut peste 5 milioane de euro prin 150 de companii fantomă din Austria și România.
Partidul Social Democrat a solicitat şefilor de stat şi de guvern social-democraţi din UE să ridice subiectul aderării României la Schengen în cadrul Consiliului European de joi şi să susţină aderarea ţării noastre anul viitor la acest spaţiu de liberă circulaţie.
Eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că stânga europeană va pune pe agenda discuțiilor a Consiliului European subiectul aderării României la spațiul Schengen.