Mii de elevi au terminat gimnaziul cu medii generale bune și foarte bune, fără să cunoască limba română și fără să aibă noțiuni elementare de matematică. Apoi au fost admiși în licee cu specializarea filologie, matematică-fizică sau economie, deși au luat note sub 5 la examene.
Sistemul de învățământ actual permite elevilor să termine 12 clase fără să aibă noțiuni elementare de matematică și de limba română.
Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului național de bacalaureat 2021, după soluționarea contestațiilor, este 32,9% - în creștere cu 2,6%, comparativ cu primele rezultate (30,3%).
Comisiile pentru apărare şi juridică din Senat au întocmit marţi raport comun favorabil proiectului iniţiat de deputaţi USR PLUS, potrivit căruia testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie se poate susţine la orice serviciu al Poliţiei rutiere din România.
Contestaţiile pot fi depuse pe 31 august, în intervalul orar 12,00 - 18,00