Unele trupe din districtele militare rusești adiacente Ucrainei se întorc la bazele lor după ce au finalizat exercițiile, a anunțat marți Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.
Rusia este pregătită să continue dialogul cu Statele Unite și NATO și anunță că pune capăt unora dintre exercițiile militare care au alimentat temerile legate de o invazie rusă în Ucraina, i-au transmis luni șefii diplomației și apărării țării președintelui Vladimir Putin.
Ucraina a sfătuit companiile aeriene să evite să zboare deasupra apelor deschise ale Mării Negre de luni până sâmbătă, din cauza exerciţiilor navale ruseşti care au loc acolo.
Rusia și Belarus încep joi exercițiile militare comune ce vor dura 10 zile, în contextul îngrijorărilor tot mai mari privind o posibilă invazie a Ucrainei. Oficialii NATO spun că aceste exerciții reprezintă cea mai mare desfășurare de forțe rusești în fosta republică sovietică.
Navele Flotei de Nord a Rusiei au finalizat exerciții antisubmarin în Marea Norvegiei, a anunțat luni Ministerul rus al Apărării, parte a unui exercițiu naval mai amplu, în contextul unui conflict cu Statele Unite și NATO.