Exporturile de grâu moale din UE scad cu 31%: România, NUMĂRUL UNU în blocul comunitar. Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns la 8,79 milioane de tone.
România poate exporta din nou ovine, după ce vara aceasta au fost probleme cu pesta micilor rumegătoare. Însă sunt impuse mpsuri stricte, iar cei care importă au trimis o delegație care să verificle animele care sunt urcate pe vapor.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a avut o întrevedere oficială cu noul ambasador al Republicii Islamice Pakistan în România, E.S. Muhammad Arshad Jan Pathan,cu prilejul vizitei de prezentare.
Ce a importat România anul acesta de 82 miliarde €? Rapoartele Institutului Național de Statistică arată o creștere a importurilor în primele 8 luni ale anului. Însă exporturile sunt în scădere.
Oficial nu se poate, dar rușii bogați își iau cele mai tari, mai noi și mai scumpe mașini occidentale în continuare, în ciuda sancțiunilor impuse Rusiei după declanșarea războiului din Ucraina. „Șmecheria” se face prin trei țări „prietene” din zona Munților Caucaz.