România universitară are câteva neajunsuri. Pe lângă existența unor „fabrici de diplome”, universitățile de tradiție prind destul de greu clasamentul primelor 1000 de universități la nivel mondial. Două treimi din universități nu contează din punct de vedere academic.
Premiul Nobel pentru Fizică pe 2022 a fost acordat cercetătorilor Alain Aspect, John F. Clauser şi Anton Zeilinger „pentru experimente cu fotoni încâlciţi, stabilirea încălcării inegalităţilor lui Bell şi pionieratul în domeniul ştiinţei informaţiei cuantice”.
Bogdan Stelea (54 de ani), fostul portar al naționalei României, a rememorat conflictul violent pe care l-a avut cu Ionel Ganea, 49 de ani, în urmă cu două decenii, într-un cantonament al echipei naționale.
Politicienii români s-au grăbit să îi felicite pe tinerii care au luat zilele acestea medalii la olimpiadele internaționale. Însă, România închide laboratoare, biblioteci și școli.
Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinţilor şi altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-COV-2.