Poliţia anunţă că a adus din străinătate, în ultimele două zile, nouă persoane care au fugit din ţară pentru a scăpa de diverse condamnări, printre care se află un bărbat prins în SUA şi care are de executat o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru clonare de carduri.
Temutul interlop ieșean Vasile Rodideal, fugar de 15 ani, a fost prins la Moscova. Va fi el extrădat la Iași?
Poliţia Română anunţă joi că a adus în ţară, din Belgia, în prima zi de Crăciun, două persoane pe numele cărora erau emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă.
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu "Legea fugarilor" şi a stabilit că actul normativ este constituţional.
Alarmă la granița cu Ucraina. Bărbați înarmați au atacat grănicerii, ca să fugă în România. După ce bărbații au agresat grănicerii ucraineni, trei dintre ei eu reușit să pătrundă pe teritoriul României, prin județul Satu Mare, în zona localității Tarna Mare.