Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) ar urma să se pronunţe, marţi, asupra cererii de revizuire a pedepsei formulate de fostul ministru al Turismului Elena Udrea, în dosarul Gala Bute.
Heiuş a mai anunţat că ANAF organizează o primă licitaţie prin care vrea să vândă şase terenuri din Bucureşti şi două maşini care aparţin Elenei Udrea, bunuri sechestrate în dosarul Gala Bute.
Pe 22 iulie, Rudel Obreja părăsea Penitenciarul Jilava și urma să se trateze într-un spital civil din țară.
Ultimul termen al procesului privind extrădarea din Bulgaria a fostului ministru al Turismului Elena Udrea, care are de executat în România o condamnare de 6 ani de închisoare, se va desfăşura vineri, 10 iunie, la Curtea de Apel de la Sofia.
Elena Udrea va afla sâmbătă, 9 aprilie, când urmează să fie extrădată în România, asta după ce și-a petrecut noaptea după gratii, în Bulgaria. Udrea a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită și abuz în serviciu.