Parchetul General a comunicat, marţi, că a deschis un dosar penal în care se fac verificări privitoare la procedura prin care ministrul Justiției, Tudorel Toader, a cerut Uniunii Notarilor Publici să propună numirea sa în funcţia de notar public.
Teza de doctorat a lui Florian Coldea, fost prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, a dispărut de la Biblioteca Națională a României sub pretextul unui împrumut interbibliotecar de 30 de zile, care s-a prelungit până la trei ani, scrie jurnalista Emilia Șercan.
Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat, vineri, că ancheta privind intervenția jandarmilor la protestul din 10 august durează pentru că majoritatea documentelor care constituie probe sunt clasificate și evaluarea lor e dificilă.
Parchetul General a anuțat, joi, că numărul plângerilor înregistrate în dosarul violenţelor de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei a ajuns la 763.
181 de procurori și judecători și 29 de auditori de justiție i-au trimis o scrisoare ministrului Justiției, Tudorel Toader, în care își exprimă susținerea față de procurorul general Augustin Lazăr, după ce ministrul a anunțat declanșarea procedurilor de evaluare a acestuia.