Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale al Turciei, maior Pinar Kara, a declarat că Grecia continuă să desfășoare nave către insulele demilitarizate din estul Mării Egee, trimițând nave de asalt pe insula Meis, la doar câțiva kilometri de Turcia.
Ciocniri între poliţişti şi rezidenţi au izbucnit duminică într-o suburbie a Atenei, după o fermă intervenţie a forţelor de ordine pentru a impune respectarea lockdown-ului care a provocat indignare în ţară, informează AFP.
Pașapoartele de vaccinare au devenit tema principală a dezbaterilor actuale, multe țări dorind să le impună, dar nu există un consens internațional până acum. Unele țări le cer cu insistență, pentru a-și salva economiile bazate pe turism. Altele, cu puțini vaccinați, așteaptă.
Mai multe state europene vor să permită celor vaccinați să treacă granița fără să mai stea în carantină sau să prezinte un test covid. Grecia se pregătește să redeschidă turismul pentru cei vaccinați.
În momentul de față există discuții pentru ca România să încheie protocoale cu Grecia și Israel, în urma cărora se va putea merge în cele două țări pe baza adeverinței de vaccinare și nu trebuie să mai prezinte test PCR negativ sau să stea în carantină.