Fostul ministrul al Educației Liviu Pop a avut o relație dificilă cu limba română, pe care a siluit-o în repetate rânduri. Și mai are încă o relație complicată, postările sale publice pe rețele de socializare arătând că Pop nu se simte foarte bine printre litere, preferă cifrele.
Aproape jumătate din cazurile active de COVID-19 raportate de autorități nu se regăsesc în statisticile oficiale. Este vorba despre 3.390 de cazuri active.
Subiectul al III-lea pe care l-au primit spre rezolvare absolvenţii de clasa a XII-a la Istorie conţine o cerinţă redactată cu greşeli gramaticale, potrivit Adevărul.
Fostul reporter Andi Eduard Manciu a fost instalat la conducerea Grupului de Comunicare Strategică, grup care care gestionează toată comunicarea publică a statului pe criza generate de pandemia cu coronavirus.
Viorica Dăncilă a prezentat presei, vineri, câteva dintre aspectele discutate la şedinţa Comitetului Executiv Judeţean Caraş-Severin, vorbind, printre altele, despre ”programul de guvernare” al primarilor.