Cine a fost primul antrenor al echipei naționale de fotbal? În această perioadă, FRF caută un înlocuitor pentru Edward Iordănescu, care nu și-a mai înnoit contractul. Dar, până vom afla numele acestuia, să ne amintim de cel care a stat, prima oară, pe banca primei reprezentative.
Amenzi de până la 500 de euro pentru românii care merg în Italia și fac acest lucru. NU au voie. Ce spun autoritățile și despre ce este vorba?
Cine era domnitorul care s-a luptat cu voievodul Moldovei pentru o femeie? A dus 20 de bătălii, toate trecute pe piatra de mormânt, a salvat Țara Românească de pericolul transformării în pașalâc, dar a avut un conflict și cu nepotul lui Ștefan cel Mare, pentru mâna unei domnițe.
Cum și-a furat „Buză de Iepure” cea de-a doua soție? Probabil că mulți români îl știu pe iubitul și regretatul cascador n primul rând după porecla personajului interpretat în filmele cu Mărgelatu și abia apoi după numele real, Szabolcs Cseh, dar diminutivat în Szobi sau Sobi..
Oamenii de știință sunt cu un pas mai aproape de adăugarea unui nou element la tabelul periodic: cel mai greu de până acum.