Premierul Marcel Ciolacu va avea, duminică, 9 iulie, o întâlnire de lucru cu mai mulţi miniştri şi şefi de instituţii, în urma anchetei privind cazul bătrânilor torturaţi în azile.
A fost acțiune de amploare, a poliției, la nivel național. Peste 1.000 de filtre au fost organizate pe drumurile din România, multe dintre acestea fiind în Capitală și pe lângă București. Un festival organizat în nordul Bucureștiului a avut câteva evenimente neplăcute.
Senatorii au adoptat un proiect legislativ iniţiat de parlamentari USR, susţinut de PNL şi de neafiliaţi, care vizează completarea Legii nr. 46/2008, privind Codul Silvic, în sensul limitării exploatării fondului forestier de pe raza judeţului Ilfov.
O mașină de poliție a fost lovită de un alt autoturism în timp ce se afla în misiune. Doi polițiști au fost răniți și au fost transportați la spital. S-a întocmit dosar penal.
Un șofer a fost oprit de poliție după ce a fost văzut cum schimbă locul de la volan cu iubita sa. Polițiștii l-au oprit și i-au făcut dosar penal. S-a întâmplat chiar lângă București.