Agenţia Naţională de Integritate verifică averea Rovanei Plumb şi suspiciunile legate de un potenţial conflict de interese privind împrumuturile primite de la Elena Loghin şi Ion Neculăescu, potrivit G4media.
Rovana Plumb a trezit suspiciuni în Parlamentul European și din cauza împrumutului său cu care a finanțat PSD în campania electorală, la europarlamentare. Ea nu este însă o excepție.
Aproape jumătate din creditele Chinei sunt ascunse, iar o mare parte se duce pe împrumuturi vulnerabile, scrie The Economist.
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, susține că România trebuie comparată cu alte țări din regiune în privința costurilor la care se împrumută de pe piețele externe. El a făcut referire la împrumuturile de marți de 2 miliarde euro.